Plouă.

Plouă.Plouă încet.Plouă încet și mărunt.
Plouă încet și mărunt,iar eu mă culcușesc timidă sub pătura groasă.Plouă,iar eu traversez pagini pe poduri de litere, în adăpostul meu sigur.Draperiile trase lasă lumina slabă să pătrundă.Geamul ușor întredeschis lasa mirosul umed si aerul răcoritor să mă învăluie.Aud cum plouă:pic,pic, pic... O picătură,două,trei.O mie,două,trei.Deja am pierdut numărătoarea.
Îmi arunc ochii pe fereastra,în timp ce mai sorb o gură din licoarea neagră a dimineții.Îmi inundă simțurile dezmorțindu-le în ritmul lacrimilor de ploaie.
Plouă...

Fragmente

-Ști ce fac eu acum cu el?
-Ce faci?
-Mint!
-Minți?
-Da,mint.Mint atât de prostește,încât nici eu nu mă cred.
-Atunci,de ce mai minți?
-Pentru că...îmi place.
-Îți place...el?
-Nu.Nu el.
-Atunci ce?
-Ideea mea proprie despre el.Modul în care eu pregătesc un raspuns,anticipându-l pe al lui,iar el,mă surprinde spunând exact ceea ce mă așteptam.Îmi place cum încearcă să spună ceva frumos despre mine,dar o face subtil.Eu încerc să scot mai mult de atât,dar el se oprește înainte de a reuși să îmi satisfacă nelămurirea.Îmi place...dar...
-Dar?
-Dar nu cred că face bine la sănătate.Am fost deja puțin bolnavă.Acum sunt bine.
-Ohh.
-Totuși,cred că sunt dependentă.
-De minciuna ta?
-Nu.
-Dar?
-De suferință.Toate stările bune pe care le iluzionez,sunt în esența măști ale suferinței mele.
-De ce suferi?
-Suferința mea e singurătatea.Când sunt lăsata de izbeliște,mă simt abandonată,vulnerabilă si neprotejată.Iar atunci,sufăr.
-Acum te simți singură.
-Acum incă iluzionez.
-Ce anume?
-Fragmente placute,din povestea ce stă în spatele cuvintelor,scrise de aceste degete,pe această pagină.