Niciodata nu am recunoscut cand am avut mari asteptari de la o persoana sau de la un lucru,chiar daca pe dinauntru saream de fericire si emotie,deoarece cu cat asteptarile sunt mai mari cu atat dezamagirea poate fi si ea mai mare.Cred ca cea mai mare temere a mea a fost,si probabil inca este ideea de atasament fata de...orice.Cu totii stim zicala "nu risti,nu castigi",dar oare de cate ori trebuie sa "risti" pana sa "castigi"?
In momentul de fata am una din "lectii" invatate si ea suna cam asa.Nu este vorba despre a-ti asuma riscul,despre a-ti fi frica sa faci un lucru fara sa sti daca rezultatul va fi bun sau nu.Termenul de frica nu ar trebuii sa fie existent,cu atat mai putin sentimentul cu acelasi nume nu ar trebuii simtit.In cazul de fata este vorba despre cat de arzatoare este dorinta de a face ceva anume,sau de a avea un lucru.Cat de mult esti dispus sa sacrifici?Cat de mult esti dispus sa dai pentru a primi in schimb ceea ce iti doresti ?Ce esti dispus sa faci in privinta asta? Oamenii ar trebuii sa isi puna aceste intrebari simple de fiecare data cand vor,doresc,tanjesc dupa ceva.Cand te-ai hotarat ca vrei ceva,nu astepta invitatii specile,deoarece ele nu vin niciodata.Ia initiativa in propriile tale maini si pleaca la drum cu ea.Rezultatul nu este atat de important pe cat se crede,daca ai incercat sa faci un lucru,ti-ai facut singur o favoare deoarece data viitoare vei face cu siguranta mai bine.Ideea de baza este simpla totusi,in momentul in care renunti sa incerci este din cauza ca ai realizat faptul ca lucurul respectiv nu este destul de bun pentru sacrifiicile pe care esti dispus sa le faci sau,pur si simplu pentru ca ti-ai dat seama ca nu este ceva vital,si poti incepe sa iti cauti alt scop pentru care sa lupti.Daca vrei un lucru si te face sa fi fericit,incearca-l si asuma-ti responsabilitatea propriilor actiuni,daca nu are acest efect asupra ta,cauta in continuare.
