Flori ce răsar la asfințit

Dintre câte există,o sclipire de moment m-a facut să o compar cu o pisică.
O sclipire de moment sau poate obsesia mea excesiva fața de creaturile acelea.
Da.
Ea era ca o pisică.
Salbatică și liberă pe dinafară.
La început când am cunoscut-o asta obișnuiam să cred că e.Dar eram naivă,nu știam ce umbre trecute se ascund sub lumina chipului ei.Nu realizam că în esență, acele lucruri o răpeau de lângă dorințele ei cele mai necunoscute.
Eu admiram orice îmi permiteam să pun sub eticheta deosebitului.Genul acelea de lucruri, erau cele pentru care aș fi depus efort să le țin în permanență aproape.Iar eu pe ea exact așa o vedeam.
Sufletul ei avea gust amărui.Destul de amar cât să nu-ți provoace plăcere, dar destul de bun cât să vrei să-l mai încerci și data viitoare.
Persoanele apropiate începuseră să creadă că poate sunt îndrăgostită de ea. Acum dacă privesc înapoi încep să realizez că da, aveau dreptate. Dar nu așa cum o credeau ei. Da eram, dar nu era genul acela de îndragostit romantic. Era o formula chimcă perfectă dintre admirație, iubire, și devotamentul meu față de prietenia noastră.
Era persoana aceea căreia îi păsa mai mult decât oricui, dar nu își exterioriza sentimentele. Nu era din frica de a arăta vulnerabilă, pur și simplu nu știa cum să faca acest lucru. Nu îi făcea plăcere să vorbească despre propria persoană. Cumva nu vedem lucrurile acestea pe atunci, așa că uneori mă supăram aiurea, și nu-mi dădeam seama că defapt eu te întristam pe tine, nu invers. Acum când mă uit în trecut, la momentele acelea, simt o strângere de inimă. Mi-aș fi dorit să nu fi fost atât de imatură atunci. Ești singura pentru care aș fi vrut să fi fost altfel.
Nici măcar nu realizam că eram genul acela de fată care crede că lumea gravitează în jurul ei. Eram plină de egoism, iar tu erai la polul opus, totuși ai trecut cu vederea aceste lucruri. Aveai o fire atât de sinceră, încât nici măcar o dată nu mi-ai reproșat ceva. Chiar si în acele puține dăți când ai ridicat tonul la mine, era tot pentru binele meu personal.
Ai făcut atât de multe lucruri pentru mine. Atunci nu am realizat prea bine, dar acum nu trece zi fără să-mi pun întrebarea „Dar eu ce am făcut?”.
Când am plecat fiecare în direcția ei, am crezut că așa va fi cel mai bine pentru toți. Imediat am pus la îndoiala acest lucru. Încă mai fac asta.
Hei ști, mereu am vrut să rămân tânăra pentru totdeauna. Mi se părea un vis împlinit.
Acum cred că numai atunci când vom îmbătrâni, vom putea fi la fel cum eram înainte.Așa ca aștept cu nerăbdarea unui copil partea aceea.Momentul acela când visele noastre vor fi deja consumate, nu va mai rămâne nimic.
În acel moment tot ce ne vom dori va fi să trăim iar momentele de atunci.
Nu știu dacă ști dar visul tău a devenit visul meu. Visul meu e fericirea ta, așa că sper că visul tău te face fericită.
Într-o zi am să-ți spun aceste lucruri.
Într-o zi, chiar dacă ști toate astea, mi-ar plăcea să le auzi.