Atâta timp cât mi-a mai rămas

Am zis că timpul zboara aiurea pe lânga mine.O face așa,pe nesimțite.
De ce să îl lăsăm să fugă?
Stai,stai te rog nu pleca,am nevoie să rămâi aici. Am nevoie de încă un moment de gândire.
Te rog nu-ți lăsa la iveală râsul acela sarcastic, ma face sa dau înapoi. Îmi slăbește strânsoarea mâinilor și îmi vei scăpa printre degete.
Nu vreau să pleci.
Mai stai.
Mai da-mi zece secunde.
Doar zece, după fiecare zece.
Gândesc prea mult.
Știu.
Nu-ți întoarce privirea când spun asta. Lasă-mă să mă mai pierd puțin în întunecimea lor.
Vrei sa pleci, mi-am dat seama.Pot vedea neastâmparul din fiecare-ți celulă.
Ști mă gândeam...
Dacă pleci am să te urmez.
Nu-ți întrista privirea. Știu că vrei să mă ști aici, departe de scăpările tale. Dar aici e monotonie.
Monotonia îmi omoară fiecare centimetru de viață rămasă în mine.
Cunosc zâmbetul ăla.
Am înteles.
Nu aș avea cum să te urmez dacă îmi ceri să mergem împreună.
Hai să coasem acest petic amar de viață cu fire împletite de fericire, cât timp mi-a mai rămas.
Și te rog...
Te rog nu mă trata cu privirea aceasta plină de subânțelesuri ce te necăjesc.
Atâta timp cât mi-a mai rămas, si pentru tot restul timpului.