Mai mult sau mai puțin evidente,slăbiciunile există in fiecare dintre noi.Ele vin sub diferite forme,iar la unii se transpun într-o persoană.E cel mai rău fel de slăbicine,fiindcă are puterea te a se juca cu mintea ta de una singură.
Uneori vine ca un el.Vreme îndelungată nu ți-a păsat de el,dar când ai început să o faci,nu te-ai mai oprit nici măcar pentru o secundă.Ți-a intrat instantaneu pe sub piele pentru că reușea să te scoată dintre gândurile tale sâcâitoare.Era simplu,te făcea să râzi.Asta era marea scamatorie.
Afirmația asta sună deja a cliché,însa oamenii se schimbă,pentru că așa e legea naturii.Dintr-o dată se simte fascinat de lucururi noi,care sunt la polul opus față de ale tale.Rămâi doar tu si sentimentul de atașare.Aștepți și aștepți ca golul din stomac și gândurile rătacite să se distrugă reciproc.Însă se pare că fiecare stă comod la locul lui,iar tu,ei bine te trezești ca într-o dimineață friguroasă mergi singură pe trotuar.Pășești zgribulită și începi să îți faci în minte scenarii aiuristice despre ce ai face daca ar fi atunci,în acel moment chiar în fața ta.Gândurile tale sunt o tornadă plină de frustrări pe care ai vrea sa le dai afară,să scapi,să le omori pentru totdeauna.Dar nimănui nu îi pasă.De asta nu le poți da drumul,să se piardă în vânt.Sunt cicatricile tale,sunt acolo pentru a-ți aduce aminte.
Îți va păsa pentru eternitate,și nu,nu e plăcut,dar măcar ști că înca esti capabilă de acest sentiment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu