Ciocolată caldă

Alb,mult alb,totul era acoperit în alb.Pielea ei era albă, nu i se cunoșteau decât cele două perle negre si vârful nasului înroșit.
Ceva din lucrurile acestea o făceau să semene cu Rudolph,ceea ce-i stârni lui un zâmbet larg.
Stătea acolo,pe bancă,alături de ea cuprins de aerul rece.Se gândea ce caută într-o zi așa de friguroasă afară.Apoi o privi,și își aduse aminte cum ea insistase ca un copil răsfățat că vrea să întâlnească primii fulgi de zăpadă din anul acela:
"Te rog, te rog,pentru mine.Nu vreau să ies singură."
I-a fost imposibil să-i refuze cererea.
Timp de câteva minute,dansase laolaltă cu micile flori înghețate.Arăta ca o copilă a iernii în acest dans al fulgilor.
Acum se odihnea obosită și înfrigurată,frecându-și ușor palmele și suflând în ele pentru a le dezmorții.A tras-o mai aproape de el și i-a cuprins mâinile în ale lui; i se potriveau ca o pereche de mănuși.Aveau frunțile si nasurile lipite unul de altul.Au stat așa acolo o vreme,el încălzindu-i mâinile,până când ea a spart liniștea:
-Riley,tu ști ce e fericirea?
Nici unul nu s-a mișcat din poziția inițială.Apoi el spuse:
-Fericirea e ciocolata caldă într-o zi rece.
-De ce ciocolată caldă? Ce are atât de special?
-Ești așa de înghețat,iar ciocolata așa de fierbinte,încat îți încălzește sufletul,și atât de dulce încât ți-l topește.Fericirea e combinația perfectă dintre dulceață și căldură,de asta e așa de specială.
-Te încalzește,așa cum faci tu acum cu mine.

 El râse.
-Da,exact așa.
-Atunci,Riley,tu ești ciocolata mea caldă.