Copil major

Imaginează-ți viața 5 ani de aici înainte. Ai crescut și parcă te-ai mai maturizat puțin, chiar dacă îți spuneai că așa ceva e imposibil pentru tine. Zâmbești ceva mai des și toată lumea observă. Vezi ce se întâmplă când lași toți oamenii aceia răutăcioși la treaba lor și tu îți vezi de a ta? Ai aerul acela de " nu știu, nu-mi pasă " dar acum e pe bune, nu te mai afectează.Pur și simplu nu ști pentru că nu-ți mai păsa de toate evenimentele nesemnificative din jurul tău. Ști mai bine acum că și dacă intențiile tale sunt bune, e de preferat să stai în banca ta dacă nimeni nu îți cere să te implici. Nu mai construiești ziduri imposibil de dărâmat în jurul inimii tale, cei care știu că nu pot aduce nimic constructiv pentru tine, nu se mai obosesc degeaba. Îți aduci aminte că aveai un vis și îți sclipeau ochii când încercai să îl conturezi în realitate? Acum îți sclipesc ochii când îl trăiești zi de zi pentru că în sfârșit ai reușit să îi dai formă și culoare. În zilele de atunci te zmiorcăiai ca un copil mic, credeai că te-ai îndrăgostit și ți se părea o tragedie: "eu nu mă îndrăgostesc niciodată și nu intenționez să încep acum". Cred că nici prietenele tale nu te mai sufereau și te-ar fi bătut să-ți bagi mințile în cap, dar erai un dezastru care nu merita efortul. Acum ți se pare o prostie. Stai, chiar era o prostie. Erau copilării deși în buletin scria clar că ești majoră dom'le. Nouă lady din tine face haz pe seama tipei blege care era. Ah, în sfârșit începi să semeni cu o lady, ceva la care sperai de când erai la grădiniță și te jucai pe afară, de unde reușeai să aduni tot praful pe tine. Ai mai păstrat câte ceva din trecut. Încă ai șifonierul plin de negru, și îți dai ochii peste cap ironică, când câte un "amuzant" te mai întreabă "cine ți-a murit". Nu le mai spui ca în liceu că " mi-a murit speranța", pentru că acum speranța ta e o duduie a naibii și nu se pune nimeni cu ea. Mai degrabă i-ai schimbat și numele în "încredere de sine.