Fragmente

-Ști ce fac eu acum cu el?
-Ce faci?
-Mint!
-Minți?
-Da,mint.Mint atât de prostește,încât nici eu nu mă cred.
-Atunci,de ce mai minți?
-Pentru că...îmi place.
-Îți place...el?
-Nu.Nu el.
-Atunci ce?
-Ideea mea proprie despre el.Modul în care eu pregătesc un raspuns,anticipându-l pe al lui,iar el,mă surprinde spunând exact ceea ce mă așteptam.Îmi place cum încearcă să spună ceva frumos despre mine,dar o face subtil.Eu încerc să scot mai mult de atât,dar el se oprește înainte de a reuși să îmi satisfacă nelămurirea.Îmi place...dar...
-Dar?
-Dar nu cred că face bine la sănătate.Am fost deja puțin bolnavă.Acum sunt bine.
-Ohh.
-Totuși,cred că sunt dependentă.
-De minciuna ta?
-Nu.
-Dar?
-De suferință.Toate stările bune pe care le iluzionez,sunt în esența măști ale suferinței mele.
-De ce suferi?
-Suferința mea e singurătatea.Când sunt lăsata de izbeliște,mă simt abandonată,vulnerabilă si neprotejată.Iar atunci,sufăr.
-Acum te simți singură.
-Acum incă iluzionez.
-Ce anume?
-Fragmente placute,din povestea ce stă în spatele cuvintelor,scrise de aceste degete,pe această pagină.