Câte un „eu” în fiecare „ei”

Astăzi,mă gândeam la toți oamenii pe care îi cunosc.Apoi am început să mă gândesc la toți oamenii pe care nu îi cunosc.
Îmi trecea prin minte ideea că,ar fi frumos daca aș avea pe cineva care sa îmi semene.Ar putea înțelege fiecare idee a mea,fiecare reacție,fiecare vis.Nu ar trebuii să dau o explicație a propriilor mele acțiuni,ar fi bine venite de la sine.Ma gândeam că,ar fi o experiența amuzanta,poate chiar unică.Aș avea ocazia să mă descopăr pe mine prin proprii mei ochi.Aș putea să mă judec,prin intermediul propriilor mele gânduri.
Apoi mi-am dat seama că,la cum mă cunosc pe mine,probabil m-aș plictisii teribil,pentru că nu ar fi nimic nou de descoperit.Monotonia m-ar imbăta din nou.
Ceva mai tarziu,am realizat că,deoarece îmi seamănă leit,cealalta „eu” s-ar plictisi în același stil.
Și apoi,ce?
Apoi au început să îmi treacă iar prin minte imagini ale tuturor celor pe care îi cunosc.Unii au rămas în trecut,prea puțini au rămas aici cu mine in prezent.Chiar dacă jumătate din cei rămași se vor pierde pe drum,voi avea cealaltă jumătate pentru viitor.Ocazional,momente  legate de ei își fac simțită prezența:pline de zâmbete sau goale,imposibil de uitat.
M-am gandit că,păna la urmă,reușesc să mă descopăr pe mine prin proprii mei ochi.Există scânteie din mine in fiecare dintre ei.
Descopăr că,am descoperit un gram din mine,și mai descopăr că,mai am de descoperit încă o tonă și ceva.